Marea te cheama la ea

Cred ca primele mele amintiri de copil sunt legate de mare. Ai mei m-au luat doar pe mine intr-o calatorie de o saptamana la Eforie Sud, fratele meu de doar un an-doi ramanand la bunici. Imaginile, culorile, senzatiile traite sunt clare si acum in mintea mea: holurile infricosatoare ale hotelului, asternuturile albe ale patului, diminetile luminoase, termosul cu ceai, apa albastra din piscina, delfinul negru gonflabil pe care m-am asezat tantos sa fac poza etc. E uimitor cate lucururi pot sa-mi aduc aminte si acum dupa 20 de ani. Probabil ca am fost atat de impresionata de mare, de ceea ce am vazut acolo incat amintirile s-au gravat pentru totdeauna in mintea mea.

Marea m-a atras dintotdeauna, cu apa ei albastra-verzuie, cu nisipul fin al plajelor, cu cochiliile rasunand inselator a valuri, cu briza ei blanda. De putine ori insa am si ajuns s-o revad.

Am avut sansa sa cresc intr-un oras imprejmuit de „ape”, Dunarea, Oltul si alte rauri mici, ele au fost cele care au stins in fiecare vara pofta de scaldat, de nisip incis, de soare. Am invatat sa iubesc apa involburata a fluviilor, mirosul dulce amarui, culoarea ei maronie-verzuie, insa gandul imi zbura mereu la valurile spumoase ale marii. Visam frecvent ca inot intr-o mare albastra sau ca survolez cu viteza unei pasari suprafata ei intinsa.

Mi-am propus sa nu-mi mai sting dorul de mare cu ape dulci, involburate si sa incerc sa ajung cat pot de des sa revad marea copilariei mele, s-o redescopar si sa-mi creez noi amintiri.

Jamie Cullum – All at sea