I'm back !

O, daa, n-am mai scris pe blog de un an si ceva ! Intr-un moment de ratacire (si un strop de paranoia), l-am redenumit dupa cum se observa si am si interzis indexarea lui de catre motoarele de cautare. N-am mai intrat cu lunile pe blog, m-am lepadat de el treptat si fara motiv. M-am ratacit putin, recunosc, mi-am mai pierdut si din inspiratie, din curaj poate, dar iata-ma iar scriind :)
Mi-e greu sa rezum in cateva fraze anul care s-a scurs, dar pot spune cu certitudine ca a fost un an al schimbarilor, asa cum am prezis. Imediat dupa ce am scris postarea din februarie, a aparut o opurtunitate de job si n-am stat pe ganduri, la inceput de martie incepeam deja o noua aventura "profesionala". Dupa un an si putin, pot spune ca nu regret alegerea facuta si privesc inainte cu optimism si increderea ca vor veni zile si mai bune. Despre 2013 as putea spune, daca mi se permite o alta prezicere, ca este un an al ghinionului, nu stiu daca are de-a face cu 13-le din coada, dar pentru mine acest inceput de an a fost presarat cu ghinioane si intamplari triste. Nu sunt o fire superstitioasa, nu am citit pe undeva ca zodia mea va fi supusa anul acesta unor grele incercari sau mai stiu eu ce, e pur si simplu intuitie, ceva mai presus de simturi. Multi mi-ar spune ca prin gandirea asta mi-am compromis deja norocul, insa nu ma pot abtine sa fiu tematoare si sceptica. Realizez ca este gresit si incerc pe cat pot sa invoc gandirea pozitiva, sa ma las cuprinsa de speranta si exaltare, sa prind curaj si sa-mi vad de proiectele mele. 
Mi-am propus multe lucruri pentru anul acesta si chiar daca am debutat cu stangul, vreau sa perseverez, sa muncesc mult, sa ma lupt (eu cu mine, eu cu altii), pentru ca numai asa cred ca voi reusi sa preschimb ghinionul in noroc. S-au intamplat si lucruri bunicele pe langa acele ghinoane, de ce sa nu recunosc ? La fel cum e si viata, si cu bune si cu rele. Nu stiu de ce am tendinta sa le scot in evidenta doar pe cele negative, prost obicei poate. Ciudat material zace in mine : un miez de optimism, invelit in foita de plumb poleita cu scepticism. Trebuie lucrat mult pana iese la iveala miezul de optimism..
Revenind la blog, mi-am propus sa scriu despre filme si alte pasiuni, despre lucruri simple care ne fac viata mai frumoasa, despre soferit, despre viata din Bucuresti, despre cosmetice bio :D si alte nebunii.
In cazul exceptional in care a mai ramas un cititor al blogului meu, ii multumesc si-i spun : Pe curand !

Un nou inceput?

Stiu, n-am mai scris de foarte mult timp pe blog si-mi pare rau. Constat ca sunt campioana in absenteism, n-am mai postat nimic de aproape 5 luni ! Si nu ca n-am avut (despre) ce sa scriu, ci pur si smplu din delasare, demotivare, neglijenta, uitare, am ajuns sa nu mai scriu, nici pe blog, nici printr-un word uitat prin calculator, nici pe vreo coala de hartie. Rau am facut pentru ca mi-a lipsit foarte mult scrisul, de orice fel si cu orice scop.

Si ca sa n-o mai lungesc mult cu justificarile (adresate mie insami mai mult), incep prin a povesti cum am simtit eu inceputul asta de an. 2012 se anunta ca fiind un an al schimbarilor, al unui nou inceput. Pentru mine cel putin a inceput in forta, fara prea multe pregatiri mi-a trantit niste schimbari nasoale la serviciu, m-a pus in fata a noi provocari pe plan profesional, mi-a adaugat o ‘floare’ la ‘buchetul vietii’ si nu in ultimul rand, inceptul de 2012 a scos oamenii in strada, satuli de atata umilinta, saracie, batjocura, romanii au iesit in strada sa urle, sa se planga, sa-si ceara drepturile. De ce acum, de ce nu mai devreme ? Nu conteaza ! Oamenii s-au saturat, vor o schimbare, si una pe bune, nu vrajeala. Si mai trec si printr-o iarna crunta, cu tone de zapada pe case, masini, drumuri si posibil inundatii masive in primavara..E mai mult decat evident, stam sub semnul unui an al schimbarilor, un an cu provocari, un an inca care ar fi bine poate sa ne ragandim prioritatile, sa ne oranduim mai bine viata, reperele.

O lume fara voci

Ieri de dimineata in drum spre serviciu, in timp ce motaiam pe scaun in autobuzul burdusit cu oameni si priveam pe geam oarecum in gol, am devenit brusc atenta la o masina oprita si ea la semafor. Focalizasem un barbat la volan care gesticula agitat uitandu-se in oglinda retrovizoare la o femeie de pe bancheta din spate, care la randul ei gesticula catre barbat. Langa femeie mai era un copilas, la vreo 3-4 ani care se uita nedumerit la parintii lui. Probabil ca nu pricepea nimic pentru ca auzea fix ce auzeam si eu de la geamul autobuzului, nimic, numai liniste..Parintii lui erau surdo-muti si comunicau prin semne iar copilul sanatos, fara deficiente de auz nu invatase inca graiul lor. Nu-si auzise numele strigat de parinti, nici vorbe de alint, nici vocea linistitoare a mamei sau tonul ferm al tatalui. Si totusi va creste un copil normal, va invata sa comunice cu ei la un alt nivel si sa-i iubeasca asa cum sunt.

Am mai intalnit cazuri asa, niste vecini din copilarie, doi baieti cam de seama mea aveau parintii surdo-muti si stiu ca-mi povesteau ca le-a fost greu pana s-au obisnuit sa comunice prin semne cu ei. De mici au fost crescuti de bunici pentru a invata sa vorbeasca, iar cand s-au facut suficient de maricei au venit acasa pentru a invata si ‘limba’ parintilor...M-a emotionat mult povestea lor de viata, asa cum m-a emotionat si momentul de dimineata, am simtit si compasiune dar si mult respect fata de acei parinti. Cred ca este greu sa traiesti intr-o lume fara voci, fara sunete si cel mai greu..fara sa auzi vocea copilului tau. Iarasi nu stiu cat de bine se pot integra oamenii cu deficiente de auz, ce loc de munca isi pot gasi, cat de decent poate fi traiul lor s.a.m.d.

M-a pus pe ganduri subiectul asta, asta pentru ca ma atinge si pe mine oarecum, sufar de multi ani de trauma sonora de gradul 2 (implica si tinitus) si ma tem de o posibila deteriorare a auzului. Mai ales acum ca lumea a luat-o razna cu zgomotele, traim intr-un mediu din ce in ce mai poluat fonic, ambulante urland prin oras, claxoane la tot pasul, picamere la colt de strada, boxe bubuind in baruri, la concerte, petarde-surpriza si alte zgomote... E frustrant si e greu sa te protejezi. Insa este de datoria mea sa o fac, eu pot preveni, lua masuri de siguranta, din pacate nu si acei doi parinti pe care i-am vazut in dimineata aceea, probabil ei nu mai au ce face pentru a-si recupera auzul...

Uite asa primim cate-un semnal, o lectie de viata sau vreun indemn nerostit, in momente aparent nesemnificative cand ni se pare ca viata e banala ori prea dura cu noi.

Intre vara si toamna

Am citit de curand un articol de blog despre nostalgia ultimelor zile de vara. Sunt oameni care la fel ca si mine se simt aproape indurerati de trecerea verii si se intreapta catre toamna cu inima stransa. Pe de o parte, usor consolati cu gandul ca or sa mai fie veri poate si mai frumoase, pe de alta parte dezarmati in fata prapastiei temporale. Trebuie sa astepti inca o toamna,o iarna si o primavara pentru a te bucura iarasi de raze fierbinti, valuri inspumate, tei infloriti si nopti cu luna.

Inceputul de septembrie ma gaseste nostalgica, usor trista insa recunoscatoare pentru frumusetile vazute in drumurile noastre pline de soare (impresionantul traseu Transfagarasan si un Sibiu pitoresc) pentru toate momentele frumoase pe care le-am trait de-a lungul verii..bai de soare, scaldat in mare, iesiri la iarba verde, plimbari sub clar de luna...Vreau in continuare zile insorite si vad ca luna septembrie este surprinzator de blanda, inca avem parte de vreme frumoasa si copaci verzi. Trebuie sa recunosc ca toamna are si ea farmecul ei, imi plac culorile galbui-maronii ale frunzelor, lumina clara, sticloasa, vremea usor racoroasa care-ti da sentimentul unui inceput: inceput de scoala, de facultate, de proiecte, vise.. Astept toamna cu inima stransa, stiu sigur ca tranzitia va fi nemiloasa, voi simti venirea ei pana in maduva oaselor, ploile mohorate o sa-mi alunge buna dispozitie si cerul gri o sa-mi apese pe suflet ca un munte. Dar sa nu cad deja victima melancoliei, nu atata timp cat am in fata mea inca vreo doua saptamani de vara tarzie numai buna sa-mi satur ochii de soare puternir, cer albastru si iarba verde.

Sa ne bucuram asadar de zilele senine ale acestui septembrie indaratnic !

Despre scris, flori de tei, mare, Bute si altele..

N-am mai scris pe blog demult..si aveam tiparite in minte cel putin doua posturi plus unul deja incropit intr-un word ascuns prin calculator despre florile de tei..insa nu am avut timp.. Cand nu mai am timp sa scriu inseamna ca m-am ingropat in rutina nemiloasa si am cazut victima stresului ori a grijilor de zi cu zi si am incetat sa mai acord timp si unei activitati pe placul sufletului meu. Ceva s-a dezechilibrat, tulburat si am pierdut starea aia necesara, cand iti usurezi sufletul cu un oftat, te deconectezi putin de tot ce te inconjoara si te afunzi in universul gandurilor dand frau liber cuvintelor pe pagina. Nu-l vad numai ca pe o eliberare ci-l consider oarecum si un mijloc de socializare in mica blogosfera. In fine, sa n-o mai lungesc cu teoria si ma apuc de scris, acum cand mi-am regasit dispozitia necesara si ceva timp liber.

Iunie a trecut destul de repede, a fost o luna cam ploioasa dar parfumul teilor infloriti a presarat-o cu magie si tresariri de inima vesnic indragostita. De ce spun asta? Pentru ca nu va imaginati ce efect intens de ‘madelina proustiana’ are parfumul florilor de tei asupra mea. Mi-e de ajuns doar o secunda sa-l simt pentru a ma transporta undeva in iuniile copilariei mele, cand ma cataram impreuna cu copii de-o seama in teii din vecinatatea blocului meu si dezgoleam saracii copaci de flori pentru a le pune apoi la uscat pe ziare intinse in toata casa. Reuseam sa strangem o rezerva impresionanta de materie prima pentru ceai de baut in iernile geroase. Seara obisnuiam sa adulmec de la fereastra mea mirosul de flori tei amestecat cu aer cald de vara si-mi ingaduiam sa visez cu ochii deschisi. Visam la marea iubire asemenea celei din filmul “Kate and Leopold”, cand nu stiu prin ce minune ea, business woman de secolul 21, complet resemnata cu ideea ‘toti barbatii sunt ticalosi, nu exista iubirea adevarata’, il intalneste pe gentlemanul fermecator si inteligent venit parca din alte timpuri sa o curteze si s-o ia de nevasta. Era atat de usor sa ma las purtata de dulcea mireasma..si sa ma transpun in pielea oricarui indragostit, gata sa infrunte orice piedica pusa in calea fericirii sau..s-o astepte oricat e nevoie..Si acum luna iunie si-a pastrat farmecul ei, mirasma ei magica, cu iz de copilarie insorita si mai nou..iubirea traita :D

Iulie a venit repede cu o aniversare si cu doua plimbari la mare, muuulta caldura si zile mai grele la serviciu. Dar vara este in toi si imi astept cu nerabdare concediul, vreo 10 zile in august cand vreau sa ma reintorc la malul marii, al Dunarii, al Oltului si orice alte ape de prin preajma. :))

A, tineam neaparat sa scriu despre meciul lui Bute, stiu ca e off topic, dar oricum o sa iasa un post struto-camila din dorinta mea de a recupera din gandurile si ideile nespuse. Am vazut meciul la mare, la o terasa in compania unor oameni dragi, intr-o atmosfera de distractie si relaxare. Nu-mi place boxul si nici nu prea am urmarit meciuri pana acum, insa acesta a trezit un sentiment bine ascuns indeva in subsolul inimii, prafuit si uitat demult.. Nu stiu de ce mi s-a zburlit parul pe maini cand a cantat Andra imnul national in direct, cand toti oamenii prezenti acolo au urlat de bucurie la knock out-ul adversarului, cand Bute a salutat cu lacrimi in ochi spectatorii dupa prima victorie la el acasa. Era momentul lui de glorie, un rege al boxului care nu stiu din ce motive a ales sa ne arate si noua ce inseamna talentul, ambitia, munca si victoria. In momentul ala i-am multumit in gand ca m-a facut sa simt cum ar trebui sa ma simt probabil la parada de 1 Decembrie, dar mai ales ca le-a aratat romanilor cum arata un model adevarat.

Sentimentul n-a durat mult insa, caci un model nu e de ajuns din pacate, nu poate acoperi realitatea plina de mizerii ci doar pali in fata unui munte de non valori promovate zi de zi la televizor, in ziare, pe internet..Ma mahneste in fiecare seara vocea lui Mircea Badea, ma raneste adevarul din vorbele lui insa il ascult in continuare, poate ne vom trezi intr-o zi din starea de piftie, de mamaliga cum zice el si vom avea curajul sa ne ridicam, sa luam atitudine, sa luptam...

Frumoasa Europa

M-am intors de curand dintr-o vacanta minunata in care am vizitat cateva tari europene (Belgia, Olanda, Austria), am vazut paduri intinse, autostrazi moderne, peisaje de vis si civilizatie de clasa. Dupa cum am mai spus-o apropiatilor, Romania e cu o suta de ani in urma lor, la absolut toate capitolele. Sa va povestesc experienta mea. Am ajuns in Belgia dupa un zbor de 2 ore jumate, linistit, fara probleme in afara de una bucata durere de urechi aduse la surzire din cauza presiunii. Auzul l-am recapatat a doua zi, din fericire, la intoarcere mi-am luat masuri de precautie asa ca am mestecat vreo 2 ore guma si a fost ok :D. Ma pricopsisem si cu o raceala romaneasca dar am scapat de ea cam a doua zi, cand am inceput sa ma bucur cu adevarat de evadarea mult asteptata. Drumul cu masina din Bruxelles pana in St. Wolfgang, Austria a fost foarte lung, cam 12 ore..dar a meritat! Desi plouase si era destul de racoare, peisajul care mi s-a afisat in fata ochilor de la balconul camerei mi-a taiat rasuflarea : un lac intins de un verde albastrui inconjurat de munti cu creste inzapezite iar undeva mai aproape un camping cu rulote. Am ajuns in paradis, mi-am zis in gand. Imediat ce s-a facut cald am inceput sa exploram zona, un orasel de tara cu case superbe, pasuni intinse si vacute fericite, exact ca in reclamele cu Milka. Absolut toate casele erau impecabile, renovate, decoratiuni din lemn, ghivece de flori la geamuri, gazon marunt si in garaj una sau doua masini de lux. Traiau din turism, asa ca nu aveau gradini cu zarzavaturi sau cotete, doar casuta, multa verdeata si ordine. Austria e tara snitelului, asa ca fiecare barulet sau restaurant care se respecta avea in meniu : Wienerschnitzel. Mancarea e buna ce-i drept (in afara de supe) dar cam scumpa. In central orasului se aflau magazinele de suveniruri pe stradute inguste de munte frumos decorate. Lumea amabila, zambitoare, batrani imbatraniti frumosi, multe femei purtau costume tiroleze si am fost placut surprinsa de pastrarea traditiei. :D. Gaseai in fiecare orasel supermarketuri de unde puteai sa-ti faci cumparaturile casei. Intr-o zi am mers pe munte (nu stiu exact cum se numeau muntii,undeva in Alpi), am urcat cu telecabina la o altitudine de 1600-1700 de metri. Mi-am invins si frica de inaltime cu ocazia asta, insa pot spune ca a meritat deoarece peisajul era ‘breathtaking’! A fost unul din acele momente in care simti nevoia sa-i multumesti divinitatii ca ai sansa sa vezi asemnea locuri frumoase. Ce mi-a placut cel mai mult au fost insa lacurile numite Wolfgangsee, Mondsee (see- mare) care semanau intr-adevar cu marea de la albastrul cerului si verdele dealurilor. As fi stat toata ziua pe pontonul din fata hotelului pentru a admira frumusetea lacului si vaporasele care treceau din cand in cand plimband turistii, in mare parte asiatici :D. Am vizitat si un parc de distractii din apropiere, cam pustiu insa asta ne-a permis sa incercam toate distractiile pe care le oferea, trenulete, masinute, barcute trase prin apa etc..

Am parasit Austria dupa 5 zile minunate in care mi-am umplut mintea cu peisaje superbe vazute pe viu si nu doar pe site-urile cu poze. Drumul de intoarcere spre Belgia a fost la fel de lung si obositor, insa am avut ocazia sa ne odihnim apoi. Urmatoarea destinatie a fost parcul Efteling din Olanda, la o ora distanta de Bruxelles. Din nou autostrazile faciltau absolut orice drum catre un oras mai mare si am avut mereu sentimentul ca pot circula libera prin intreaga Europa fara sa ma intrebe cineva de buletin sau pasaport. Casele din Olanda erau la fel de frumoase, toate din caramida insa era mai putina zona verde fata de Austria. Olandezii sunt neam inalt, toate pustoaicele aveau peste 1,80 m iar barbatii in jur de 2 m., noroc cu niste chinezi ca altfel ne simteam cei mai pitici oameni de acolo. Am oprit si pentru cumparaturi la un supermarket dintr-un orasel, multi belgieni preferau sa-si faca cumparaturile din Olanda deoarece era mult mai ieftin. In ultimele doua zile de vacanta am vizitat Belgia, mai exact orasul Zaventem, un fel de Otopeni la noi si putin prin centrul capitalei unde am bifat cateva atractii, Atomium, Maneken Piss, asa zis-ul cartier Manhattan, strada Rosie :D.

Cam asta a fost pe scurt (sau lung :D) vacanta minunata prin frumoasa Europa, m-am intors mai bogata spiritual si mai saraca financiar insa a meritat! Mi-a deschis apetitul pentru calatorii si mi-am promis ca de-acum inainte sa fac tot posibilul sa vizitez si alte tari dragi sufletului meu, Franta, Spania, Italia.. Pana atunci raman pe plaiurile mioritice, cu o suta de ani in urma Europei..

Dulcea evadare

Scriu pe fuga acest post pentru ca sunt la serviciu si am de rezolvat o groaza de lucruri inainte sa intru in concediu si sa plec catre tari frumoase. Pe cat de mare e dorinta de evadare din cotidian, rutina, pe atat de urata devine realitatea de azi. Parca niciodata n-am simtit ca plecarea mea dintr-un loc produce consecinte, deci sunt responsabila de ce las in urma. Brusc apar tot felul de piedici, misiuni urgente la serviciu, ba o raceala, ba un proiect de predat la facultate, un soi de razbunare a ruperii de rutina. Se vrea agitata, violenta, se agata cu disperare. Si asta nu face decat sa-ti doresti si mai mult sa evadezi si sa te poti bucura apoi de o adevarata schimbare: peisaje noi, oameni noi, locuri noi si de ce nu..ochi noi. Spun asta pentru ca mi-am amintit de un citat preferat despre adavarata evadare/calatorie : « Le vrai voyage ce n’est pas regarder de nouveaux paysages, c’est regarder avec de nouveaux yeux. »

Asa ca lasa-ma rutino, eu evadez oricum!

Breakaway - Kelly Clarkson