Ieri de dimineata in drum spre serviciu, in timp ce motaiam pe scaun in autobuzul burdusit cu oameni si priveam pe geam oarecum in gol, am devenit brusc atenta la o masina oprita si ea la semafor. Focalizasem un barbat la volan care gesticula agitat uitandu-se in oglinda retrovizoare la o femeie de pe bancheta din spate, care la randul ei gesticula catre barbat. Langa femeie mai era un copilas, la vreo 3-4 ani care se uita nedumerit la parintii lui. Probabil ca nu pricepea nimic pentru ca auzea fix ce auzeam si eu de la geamul autobuzului, nimic, numai liniste..Parintii lui erau surdo-muti si comunicau prin semne iar copilul sanatos, fara deficiente de auz nu invatase inca graiul lor. Nu-si auzise numele strigat de parinti, nici vorbe de alint, nici vocea linistitoare a mamei sau tonul ferm al tatalui. Si totusi va creste un copil normal, va invata sa comunice cu ei la un alt nivel si sa-i iubeasca asa cum sunt.
Am mai intalnit cazuri asa, niste vecini din copilarie, doi baieti cam de seama mea aveau parintii surdo-muti si stiu ca-mi povesteau ca le-a fost greu pana s-au obisnuit sa comunice prin semne cu ei. De mici au fost crescuti de bunici pentru a invata sa vorbeasca, iar cand s-au facut suficient de maricei au venit acasa pentru a invata si ‘limba’ parintilor...M-a emotionat mult povestea lor de viata, asa cum m-a emotionat si momentul de dimineata, am simtit si compasiune dar si mult respect fata de acei parinti. Cred ca este greu sa traiesti intr-o lume fara voci, fara sunete si cel mai greu..fara sa auzi vocea copilului tau. Iarasi nu stiu cat de bine se pot integra oamenii cu deficiente de auz, ce loc de munca isi pot gasi, cat de decent poate fi traiul lor s.a.m.d.
M-a pus pe ganduri subiectul asta, asta pentru ca ma atinge si pe mine oarecum, sufar de multi ani de trauma sonora de gradul 2 (implica si tinitus) si ma tem de o posibila deteriorare a auzului. Mai ales acum ca lumea a luat-o razna cu zgomotele, traim intr-un mediu din ce in ce mai poluat fonic, ambulante urland prin oras, claxoane la tot pasul, picamere la colt de strada, boxe bubuind in baruri, la concerte, petarde-surpriza si alte zgomote... E frustrant si e greu sa te protejezi. Insa este de datoria mea sa o fac, eu pot preveni, lua masuri de siguranta, din pacate nu si acei doi parinti pe care i-am vazut in dimineata aceea, probabil ei nu mai au ce face pentru a-si recupera auzul...
Uite asa primim cate-un semnal, o lectie de viata sau vreun indemn nerostit, in momente aparent nesemnificative cand ni se pare ca viata e banala ori prea dura cu noi.
