Nebuloasa mea

Schimb registrul de data asta (sper ca nu v-am speriat cu poezia mea, destul de macabra :D, de altfel fara nicio ofensa la adresa superbei poezii a lui Nikita Stanescu) scriind despre lucruri mai frumoase. Despre astronomie, de exemplu.

Am fost mereu fascinata de aceasta stiinta care studiază legile ce guvernează cosmosul, mai exact corpurile ceresti si evenimentele care au loc dincolo de atmosfera terestra cum ar fi stelele, planetele, galaxiile sau radiatiile cosmice. Fenomenul care mi-a atras insa atentia cel mai mult este cel al nebuloaselor.

Nebuloasa este o aglomerare de gaze si praf, care daca este destul de masiva, devine locul unde se nasc stelele, de cele mai multe ori grupate in roiuri stelare. Daca stelele tinere formate in nebuloasa sunt destul de masive si fierbinti, ele excita gazul nebuloasei si il fac sa emita radiatie vizibila, să "strălucească". Mai este numita si “leagan de stele”. Radiatia intensa provenita de la stelele abia nascute din nebuloasa excita atomii din materialul nebuloasei, pentru ca acestea sa reemita radiatie vizibila in linii de emisie atomice caracteristice.

Interesant, nu?

Insa cati dintre noi isi indreapta ochii spre cer intr-o noapte senina de primavara sau de iarna pentru a putea observa marea nebuloasa ?

Privind spre cer intr-o seara calda cu luna plina, am avut ocazia s-o vad in toata splendoarea ei. Un amestec magic de praf celest si fluide cosmice trebuie sa fi dat nastere acelei nebuloase. Nu se puteau deslusi decat doua stele mai mari, una galbui-aurie iar alta de un albastru turcoaz. M-am minunat de frumusetea si stralucirea ei si m-am simtit norocoasa. Nu conta ca si altii o mai vazusera inaintea mea, ea era in noaptea aia nebuloasa mea.