Despre miracolul intalnirii

Acum cateva saptamani am dat de un articol despre emisiunea 50 de minute cu Plesu si Liiceanu din 27 februarie, cu tema „Despre miracolul intalnirii”. Marturisesc ca nu am urmarit deloc emisiunile dar aceasta mi-a atras atentia prin subiectele abordate.
«Toate întâmplările unei vieţi au o configuraţie care la final se numeşte destin. Cum se varsă o întâmplare în destin, cum devine ea destin - acesta este miracolul întâlnirilor.»

Nu numai ca ideile si marturisirile lor mi s-au parut de o profunzime suprema dar mi-au dat de gandit, m-au facut sa ma intorc asupra mea si sa cern miracolul din zecile de intalniri care mi-au traversat viata. Si l-am gasit, intr-adevar.
Stiu perfect intalnirile miraculoase din viata mea, acele intalniri care iti marcheaza destinul prin crearea unei legaturi trainice cu persoana intalnita, o prietenie, o iubire, datorita acelor cateva „fracţiuni existenţiale ale unei intalniri intamplatoare într-un loc, într-o călătorie etc.”

Convietuirea in acelasi bloc, aceeasi scara, doar cu un etaj mai sus cu o familie avand copii de varsta mea, a facut posibila intalnirea cu fata care avea sa-mi fie cea mai buna prietena. Cand am intalnit-o pe profesoara de franceza in clasa a II-a, care la prima lectie ne-a invatat sa spunem: „Bonjour JoJo!, Bonjour Roro!”, am fost pe loc fascinanta de muzicalitatea limbii caruia aveam sa-i dedic mai bine de 10 ani de studiu. O intalnire miraculoasa ce avea sa devina destin, pentru ca deciziile care au urmat, alegerea liceului, a profilului, apoi a facultatii m-au indreptat catre oamenii care imi sunt dragi si imi marcheaza viata. Intalnirea cu prima fata care mi-a iesit in cale la intrarea in aula unde se tinea deschiderea anului universitar. Am fost imediat linistita ca ma gaseam in locul potrivit de privirea blanda a fetei care avea sa-mi fie colega de grupa si prietena de suflet.
Acestea sunt doar cateva dintre intalnirile „regizate de Îngerul suprem" asa cum le numeste D-nul Plesu, care mi-au marcat pana acum viata. Poate suna ciudat dar aceste lucruri ni se pot intampla zi de zi si tocmai in asta consta miracolul.
Cum ne dam seama daca suntem in fata unei intalniri miraculoase? Neputand raspunde la intrebarea : « Cum ar fi fost dacă nu i-am fi întâlnit pe oamenii pe care i-am întâlnit? Putem să ne imaginăm viaţa fără acea întâlnire? »

In sfarsit a venit primavara !

Imi pare rau ca nu am mai scris pe blog, n-am abandonat scrisul, ci publicatul :D. Incurajata de o prietena si insufletita de suflul primavaratic, m-am hotarat sa reiau postarile pe blogul meu timid :D.
Mai toata lumea asteapta cu nerabdare venirea primaverii, a vremii frumoase, a soarelui. Si e normal, suntem fiinte solare prin excelenta. Insa iarna suferim cel mai rau, lipsa soarelui pentru cateva zile sau chiar saptamani aduce cu sine o realitate gri aproape nedigerabila, stearsa si nemiloasa. “Doamne, nu mai trece odata iarna!” ‘Abia astept sa vina primavara!’ ‘Ce dor imi e de vara, nu mai suport frigul!’. Asta auzeam in fiecare zi in jurul meu, oameni care se plangeau de peisajul dezolant, de nuantele gri si de starea indusa de hibernare. Se aciuiau resemnati prin locuri incalzite artificial, se imbuibau cu mancare si lichide calde, deveneau sedentari si visau la mari inspumate si cer albastru.
Asa am fost si eu, am asteptat soarele cu nerabdarea unui copil in pragul Craciunului, l-am dorit cu disperare pentru ca stiam voi renaste si eu putin odata cu venirea lui.
Vesnic ascutite (meteosensibilitatea bat-o vina), simturile mi-au fost aduse la viata in ajunul primaverii, cand am simtit ca-mi cresc radacini din talpi asemenea bulbilor amortiti din pamant. Vreo doua zile i-au trebuit corpului meu sa se adapteze la noua clima, insa durerea a meritat. :D
In sfarsit a venit primavara! Sa ne bucuram de ea, zic. :)