Dor de casa

Nu stiu altii cum sunt, dar eu nu pot sa stau mai mult de o luna de zile fara sa ma duc acasa la parintii mei. Mi se face un dor de mirosul de acasa, de ei, de caldura imbratisarii lor, de bucuria din ochi atunci cand isi vad copii acasa incat nu pot sta prea mult timp departe.
Nu-i pot rezista dorului de casa, il simt cum incolteste in suflet ca niste firisoare de radacini cautand bucatica de pamant roditor, de unde sa-si ia energia si substantele necesare ca sa creasca. E chemarea sangelui care curge prin vene si careia trebuie sa-i raspund. Asemenea unei legi a gravitatiei, corpul meu va trage mereu catre locul de bastina, catre locul unde m-am nascut, am copilarit, am fost la scoala si unde am legat prietenii pe viata. Simt nevoia sa revin mereu, sa-mi hranesc sufletul cu amintiri frumoase, (camera mea, jocurile cu vecinii in fata blocului, plimbarile prin parc, escapadele prin oras etc.), sa-mi incarc plamanii cu aer curat, mintea cu liniste si sufletul cu caldura.
De fiecare data ma duc acasa cu inima mistuita de dor, atarnandu-mi greu in piept si ma intorc cu ea odihnita, plina.

Revenire..poze bonus

Nu stiu daca mai urmareste cineva blogul :D pentru ca n-am mai scris de multa vreme, dar marturisesc ca am facut-o doar pentru ca m-am ferit sa scriu un post prea personal. Si n-am reusit..Tot ce pot asterne pe o bucata de hartie sau pe o pagina virtuala este prin excelenta gand, idee, emotie cat se poate de personala. Asta sunt acum, parca degetele-mi sunt extensia sufletului, tot ce pot exprima este strict legat si direct proportional cu simtirile mele. Prefer momentan sa pastrez pentru mine aceste efuziuni, cum imi place sa le numesc :) si sa las iarasi pozele (personale, bineinteles) sa vorbeasca de la sine.